Mirela Vaida, mărturisiri din privat! Ce nu i-ar ierta niciodată soțului

Publicat: 16 feb. 2021, 10:18 Autor: Andreea Voicu Vedete

Mirela Vaida este una dintre cele mai longevive și respectate prezentatoare de televiziune din România. Vedeta a mărturisit în cadrul unui interviu ce nu i-ar ierta niciodată soțului ei.

Mirela Vaida a vorbit pentru Click despre viața personală și a mărturisit ce nu i-ar ierta niciodată soțului ei. Prezentatoarea TV de la ”Acces Direct”, Antena 1, a mărturisit faptul că nu l-ar ierta niciodată pe partenerul ei de viață dacă i-ar călca strâmb.

„Dacă n-am avut ce să iert, sper că n-a făcut, iar dacă va face, n-o să îi iert! Ce anume, nu ştiu, dar dacă deocamdată suntem bine, eu zic s-o lăsăm aşa. Pentru că e clar că nu mi-a greşit niciodată atât de rău încât să nu fie iertabil. Oare aţi înţeles ceva? Nu mai obişnuim să sărbătorim. De la primul copil încolo lucrurile s-au schimbat. Ziua Îndrăgostiţilor poate fi în fiecare zi sau se poate întâmpla să n-ai timp niciodată să mai serbezi, pentru că suntem în permanenţă înconjuraţi de copii şi sigur că nevoile lor primează”, a spus Mirela Vaida pentru Click.

Mirela Vaida, despre carieră și viața de familie

Când vine vorba despre activitățile casnice, Mirela Vaida mărturisește că în weekend gătește, fiind și un lucru care o relaxează. Face curățenie și coace pâine. Seara, vedeta merge la spectacol, atunci când are loc unul, și chiar o ia și pe micuța Carla cu ea, fiind fascinată de scenă. Pe de altă parte, Mirela Vaida a mai mărturisit că ”fără copii nu mai avem sens”, iar oricând pleacă alături de soțul ei într-o excursie de o zi sau două, realizează că se plictisesc fără cei mici.

”Soțul meu este un om foarte cerebral, foarte rațional, care vede ce se întâmplă în jurul nostru, care vede că aceşti copii au nevoie de noi. Crezând că avem nevoie de odihnă doar noi doi, am avut mici escapade, de un weekend, la munte, la mare sau într-un citybreak, şi ne-a fost atât de dor de ei, şi ne-am cam plictisit fără ei, încât ne-am dat seama că noi fără copii nu mai avem sens.

Viața e goală fără copii, fără ei suntem incompleți şi ne-am întors rapid acasă. Nu există că nu mai ai viață de cuplu. Bine, nu mai eşti ca la început, dar e alt nivel de relație, de familie, nu putem compara lucrurile”, a mai spus vedeta.

Sursă foto: Capturi video Youtube, rețele de socializare

Publicat: 16 feb. 2021, 10:18 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×